Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

marți, 9 august 2016

Refolosirea bidoanelor din plastic

E uimitor câte lucruri se pot inventa! Trebuie imaginație și răbdare. Realizarea unor obiecte inedite din bidoane de plastic pare a fi un proiect foarte interesant. Nu numai că se pot obține obiecte utile și personalizate, dar sunt și destul de ușor de realizat, astfel că tema poate fi realizată cu succes chiar de școlăreii din clasele a III-a și a IV-a. N-aș vrea să „rătăcesc” materialul prin cine știe ce folder așa că mai bine îl atașez aici, să-l am la îndemână pentru anul școlar care va veni. O să revin mai târziu și cu obiectele realizate de noi.
Ideea nu-mi aparține, dar mi s-a părut o excelentă sursă de inspirație, așa că atașez link-ul AICI
SPOR LA TREABĂ!

Scrisoare... de la școală

Mă tot gândesc, în ultimul timp, cum aș putea să-mi surprind școlăreii în prima zi de școală. De când au pășit prima dată în clasă au trecut deja trei ani, acesta este deja cel de-al patrulea început de an pe care-l vom petrece împreună...și emoțiile au crescut...și aripile lor la fel...Anul următor își vor lua zborul!

Împărțirea numerelor (recapitulare)

Fișa conține exerciții variate prin care școlăreii își vor aminti împărțirea numerelor naturale, precum și noțiunile de bază privitoare la ordinea operațiilor:

Clasa a III-a: rechizite necesare

La clasa a III-a nu se vor mai studia materiile „integrat”, astfel încât disciplinele vor avea denumirile specifice, așa „cum le știam noi”, respectiv Limba română, Matematică, Științele naturii.

Înmulțirea numerelor(recapitulare)

Fișa conține exerciții prin intermediul cărora elevii își vor revizui cunoștințele despre înmulțirea numerelor naturale și ordinea efectuării operațiilor: