Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 19 aprilie 2013

Dor de primăvară...

Un gândăcel, o floare și-un vânticel ușor
Ne spune astăzi parcă:”Ne-a fost așa de dor
De timp frumos, de zumzet, de cântece zglobii!”
Astăzi le-ascult pe toate în văi și în câmpii.

Și cerul este-albastru, nu vezi în zare nori
El dăruiește roua strălucitoare-n zori
Și ciripitul vesel de păsări călătoare
Iubim natura caldă, în strai de sărbătoare!

În curte, zarzărul cel tânăr, și-a-mpodobit cununa
Și mândru, ca un rege, se leagănă întruna
Că vrea de-acum să fie pe deplin admirată
De toți sătenii noștri coroana cea bogată.

Ah! Este viață, sunt flori, e bucurie
Și gâze colorate, și păsări în câmpie!
O rândunică neagră apare la vecini
Năucă-și caută cuibul lăsat pe la străini!

Se-agită ea, săraca, îl caută-n zadazar
A fost surpat, în toamnă, de un grăbit zidar
Acum biata ființă va reclădi cu greu
Un cuib unde să-și crească, cu drag, puiuțul său!

George Coșbuc

Poetul George Coșbuc s-a născut la data de 20 septembrie 1866, în satul Hordou din județul Bistrița Năsăud, sat care astăzi îi poartă numele. Este cel de-al optulea copil, din cei paisprezece, al lui Sebastian Coșbuc și Mariei. Versurile sale, de o frumusețe desăvârșită, zugrăvesc frumusețea de neegalat a satului românesc, a tradițiilor noastre creștine și a țăranului român. Datorită acestor versuri, George Coșbuc a fost numit ”poetul țărănimii”.

joi, 18 aprilie 2013

George Topârceanu

Poetul s-a născut la 20 martie 1886. El a fost poet,prozator, memorialist. Tatăl său se numea Gheorghe, iar mama Paraschiva. A cochetat cu versurile încă din școala primară, dar debutul literar și l-a făcut la vârsta de 19 ani, când publică primele sale scrieri sub pseudonimul de de G. Top.Poezia ”La Paști”, scrisă într-o notă veselă și optimistă, pare un joc al cuvintelor din care răsare magic o poveste...

miercuri, 17 aprilie 2013

GHICITORI

Copiii citesc și rețin cu mare ușurință textul ghicitorilor. Ei sunt fascinați să descopere în versurile magice mesajul ascuns, pun indiciile cap la cap și aflarea răspunsului corect este o adevărată provocare pentru ei!Așa învață ei să descopere lumea ce-i înconjoară:la început totul este un joc în care, dacă te prinzi, nici nu-și dai seama când devine serios. Deci...ghici ce-i!
1. Năframă vărgată
Peste mare aruncată - CURCUBEUL

luni, 15 aprilie 2013

Revista Plici Licurici cu Sclipici Numarul 1

Suntem elevi în clasa a-IV-a, copii mari, așa cum ne place nouă să credem. Știm să fim serioși, dar nici joaca nu o refuzăm. În fiecare zi încercăm ceva nou, considerăm orice dificultate o provocare și nu ne dăm niciodată bătuți. Revista aceasta cuprinde în paginile ei o parte din efortul nostru, din munca pe care o desfășurăm susținut pentru a ne satisface permanent curiozitatea. Tot ceea ce am trecut în aceste pagini reprezintă răspunsurile la toate întrebările ce-au izvorât dintr-o curiozitate ce nu ne dă pace. Vă împărtășim, deci și vouă, ce ce veți răsfoi revista noastră, tot ceea ce cu trudă și migală am aflat . Le mulțumim tuturor, părinți, profesori, rude sau prieteni, că au avut răbdarea necesară de a fi alături de noi. Cu ajutorul lor efortul nostru a părut o joacă și prin joc am reușit să creștem, să ne dezvoltăm, să mai mari și mai cunoscători în toate. Porniți, deci, alături de noi, și sper că picurii gândurilor noastre vă vor purta pe tărâmuri de vis pe care noi am încercat să le deslușim pentru noi, dar și pentru voi.

vineri, 12 aprilie 2013

GOGOȘI...pur și simplu

Aveți nevoie de: un cubuleț drojdie, 1/2 cană de zahăr, 2 plicuri zahăr vanilat, 1 poahar lapte călduț,2-3 ouă, coaja de la o lămâie.
Puneți drojdia într-un bol mic, 2-3 linguri de lapte călduț, presărați puțin zahăr și mestecați formând o maia pe care o lăsați să crească  10 minute.
Amestecați ouăle cu laptele, zahărul, maiaua crescută, zahărul vanilat și coaja de la lămâie, apoi adăugați făină cât cuprinde. Lăsați coca să crească!
După ce a crescut, permiteți-i celui mic să modeleze din coca moale și elastică. Va fi o adevărată distracție! Atras de propria sa artă, nu se va apropia de aragaz, așa că vă puteți apuca de prăjit.
Când sunt prăjite, scoteți-le pe un prosop de hârtie pentru a scurge excesul de ulei, apoi tăvăliți-le pur și simplu prin zahăr pudră.
POFTĂ BUNĂ!
Bucătăria reprezintă un tărâm magic și deosebit de atractiv pentru copii! Le face o deosebită plăcere să amestece, să combine și să obțină un produs finit... bun de mâncat! Aceste momente pot fi util combinate cu un dialog relaxat pe care să-l aveți cu copilul d-voastră. Veți rămâne uimiți de lucrurile pe care le veți afla! O muzică relaxantă, plăcută, preferată atât de copil cât și de d-voastră, v-ar putea ajuta la construirea unei atmosfere de neuitat. Și dacă vă place, o veți putea repeta săptămânal!