Portret de doamnă învățătoare

    Doamna noastră învățătoare este aparte de tot ce am citit că scriu copiii la sfarșit de clasa a-IV-a.
Poate nu mi-a creat niciodată impresia că are glasul bland sau privirea senină. Nu este mereu coafată și nici nu pot spune că era zilnic numai zambet.

Doamna mea învățătoare era exact ca orice membru al familiei  mele:uneori puțin tristă că anumite griji o împovărau, alteori plină de vervă și energică dar întotdeauna am simțit-o acolo, langă noi, gata să ne ajute, indiferent de cum era ea în acea zi. Poate nu ar fi putut concura pentru cea mai elegantă din școală, dar doamna mea are mțini fine, cu degete lungi și îngrijite, mțini ce fac un gest din care poți înțeleg cțt o mie de cuvinte. Și glasul... glasul său este altfel decțat am auzit vreodată: cu un anumit glas explică, cu altul se apropie de noi cand i de pare ceva in neregulă, și cu totul altul este atunci cand ne dojenește. Am căutat în mintea mea o comparație, să vă pot spune cam cum e doamna mea, dar n-am găsit nimic care să mă ajute. Dar doamna ma este așa cum e:mignionă, cu o ținută îngrijită, niciodată modernă, miroase a primăvară și știe exact cțnd ai nevoie de un zambet, un cuvant d încurajare sau o mangiere. Aceasta este doamna, și daca n-ar fi așa de modestă, v-aș adăuga și-o poză... Atunci mi-ați da dreptate!