Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

marți, 17 septembrie 2013

Să facem cunoștință!

Primele zile ca școlar sunt extrem de solicitante pentru micii școlărei, dar și pentru părinți sau învățători. Pentru o primă zi de activitate am îmbinat jocul cu activitatea propriu-zisă. Sper că voi reuși astfel să descopăr înclinațiile și preferințele fiecărui școlărel, astfel încât învățarea să fie cât mai plăcută și eficientă pentru fiecare în parte:


  • Limbă și comunicare: Povestea ”Licuriciul cel grăbit”
  • Elevii ascultă povestea, după care sunt solicitați să răspundă la întrebări formulate pe baza poveștii: De ce credeți că era licuriciul grăbit? Cum călătorește Toamna? Cu cine s-a întâlnit licuriciul? Puteți descrie un licurici? Ce a scos licuriciul din desagă? De ce s-a speriat ariciul? Dar cărăbușul?etc.
  • Spunem următorul enunț: Norul aduce ploaia.
  • Din câte cuvinte este alcătuită propoziția? Care este primul/al doilea/al treilea cuvânt din propoziție?
  • Ce știți despre toamnă? Alcătuiți propoziții din 2-3 cuvinte.
  • Se cântă o strofă din cântecul ”A...a...a...acum e toamnă, da!”
  • Elevii primesc fișa de lucru:
    Se formulează cerințele:
  • Uniți punctele folosind creionul, urmând modelul, apoi colorați fructele!
  • Încercuiți numai fructele care se coc toamna! Câte fructe ați colorat în total? Câte fructe ați încercuit? Câte fructe au rămas neîncercuite?etc.
  • Pe verso am cerut elevilor să deseneze un peisaj de toamnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu