Este prima zi de școală. Dimineața este caldă și toamna zâmbește blând printre crengile copacilor. Se anunță o zi însorită și caldă de început de toamnă. Mă îndrept spre școală și simt cum mă cuprind emoțiile.
Iată că am ajuns. Deja aproape copleșit de emoții, strâng ușor mâna mamei, care mă însoțește. Mama mă privește zâmbind și se oprește:
-Ce s-a întâmplat? mă întrebă ea aproape șoptit.
-Nimic, am răspuns eu.
Ce ciudat! Și mama pare la fel de emoționată ca și mine... Parcă mai emoționată.
Cu acest gând am intrat pe poarta școlii. Curtea largă și primitoare freamătă de elevi guralivi. Îmi caut și eu din priviri colegii. Iată-i grupați undeva, în partea stângă, în locul obișnuit unde ne-am petrecut atâtea pauze.
- Vlad! Vlad! mă strigă o voce. Privesc și eu, curios, spre locul de unde se aude și - ce să vezi? Este chiar Grigore, colegul meu de bancă, dar are vocea total schimbată. Mă apropii de el.
-Salut, Grigore, ai sosit demult?
-A, nu, de vreo cinci minute!
Revederea cu Grigore, dar și cu ceilalți colegi mă bucură foarte mult. Abia acum realizez că mi-au lipsit. Le privesc, rând pe rând, chipurile și schimbările pe care le observ mă uimesc. Grigore are chipul încă ars de soare. Ne povestește că a petrecut o mare parte din vară la Constanța, în vizită la bunicii din partea mamei sale. Așa se explică bronzul intens de pe chipul său. Lavinia, colega grăsuță din banca a treia, a crescut, este slabă și povestește despre zilele petrecute în tabăra de supraviețuire. Marcel a adus în ghiozdan un album cu fotografii din vacanță - a fost cu părinții în nordul Moldovei.
Ca la un semn, se face liniște. Începe festivitatea de deschidere. Doamna se apropie de noi, ne zâmbește și ne răspunde, printr-o ușoară clătinare din cap, la salutul nostru. Gata, a început școala!
(elev, clasa a IV-a)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu