Ajutați-ne să fim eficienți! CONDICA DE SUGSTII

vineri, 23 septembrie 2016

Are rost să-mi dau copilul la grădiniță?

Tot mai mulți părinți „amână” înscrierea copilului la grădiniță motivând faptul că acest moment reprezintă „pierderea copilăriei”. Sau există părinți care consideră că la grădiniță „nu se face nimic, doar colorează și i se spun povești...”

  Este adevărat că mulți părinți refuză înscrierea la grădiniță motivând că își doresc să petreacă cât mai mult timp cu copilul. Părinții pot opta, însă, pentru grădinițele cu program normal și atunci au suficient timp pentru a-și petrece timp în compania copilului. Gândiți-vă că programul grădinițelor se desfășoară în perioada septembrie-iunie, iar în această perioadă vremea nu este tocmai potrivită pentru activități distractive în aer în compania copilului.
Așadar, de ce este importantă grădinița?

  • Grădinița îl învață pe copil să socializeze

Grădinița nu este un loc în care îți lași copilul pentru că mergi la serviciu sau pentru că avem treabă și nu avem cu cine-l lăsa. Grădinița este primul contact al copilului cu un mediu social organizat. Aici se pune fundația întregii sale dezvoltări viitoare. Abilitățile pe care le dobândește în grădiniță îl vor ajuta pe copil să se descurce mai departe, la școală, și să obțină rezultate cât mai bune. În cazul multor copii, momentul venirii la grădiniță marchează și apariția primilor prieteni. Copilul învață să coopereze, să împartă lucruri, să lucreze în echipă, dobândind astfel abilități esențiale de socializare.


  • Grădinița îl ajută pe copil să comunice, îi dezvoltă limbajul ți vorbirea
Interacțiunile cu educatoarea și cu ceilalți colegi îi ajută să își perfecționeze limbajul și vorbirea, își îmbunătățește și dezvoltă vocabularul, achiziții esențiale în momentul intrării la școală;

  • Grădinița ajută la dezvoltarea intelectuală a copilului
În grădiniță copilul are ocazia de a învăța o mulțime de lucruri noi prezentate gradat, eșalonat, conform unei programe adaptate vârstei. Cunoștințele nu sunt prezentate copiilor „alandala” ci treptat, astfel încât să devină achiziții de valoare;

  • Grădinița învață copilul să fie independent
Prin jurul vârstei de 4 ani veți observa că, uneori, copilul va prefera să se joace în camera sa, singur sau cu un prieten, fără ca vreun adult să participe la jocul lui. Probabil se va întâmpla chiar să vă roage să plecați din cameră. Este primul semn al nevoii de independență al copilului. Grădinița vine în întâmpinarea acestei nevoi a copilului și, chiar dacă aparent copilul se desparte greu de părinți pentru a merge la grădiniță, într-un timp destul de scurt el va prefera acest lucru. La grădiniță va învăța să se descurce singur în anumite situații și va fi pus în situația de a găsi soluții proprii la problemele cu care se confruntă.

  • Grădinița contribuie la dezvoltarea personală a copilului
În grădiniță copilul învață să-și exprime emoțiile și sentimentele, Aici are ocazia de a-și exprima propria părere și de a asculta părerile altor copii, va căpăta mai multă încredere în sine.Acum copilul are ocazia să învețe o mulțime de lucruri noi din propria experiență, ceea ce reprezintă un eficient instrument de învățare la vârste mici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu