Prima zi de vacanță și primele ore în care pot căuta liniștită noi idei care să vină în sprijinul viitoarelor activități.
În căutare de noi idei am răsfoit o serie de site-uri străine - cu precădere americane - pentru că de multe ori materialele postate m-au ajutat să ies din impas atunci când rămâneam în pană de idei. Mi-a plăcut enorm ideea de a „construi” o carte a fiecărei litere, dar materialele se refereau la copiii străini, așa că alfabetul, cuvintele, imaginile nu își găseau corespondență în limba română. O idee interesantă mi s-a părut cea pe care am găsit-o AICI.
Materialul cuprinde o serie de activități cu ajutorul cărora copiii vor învăța din plăcere. Sarcinile de lucru sunt diferite, presupun activități pe care școlăreii le desfășoară cu plăcere. Este adevărat că întregul material numără 34 de pagini și este evident că timpul alocat activităților școlare nu ne permite să le realizăm pe toate - oricât de drăguțe ar fi ele - dar cred că o mare parte din fișe se pot lucra. În plus, pe principiul „ideile vin tot din idei”, genul acesta de materiale mă ajută să fiu și eu, la rândul meu, destul de creativă, în special în acele zile în care concentrare și imaginația par să mi se fi epuizat. Eu, personal, voi încerca să realizez o singură carte a fiecărei litere. Școlăreii vor munci împreună, individual, pe grupe de 3 - 6 - 9 elevi , în funcție de complexitatea cerințelor iar materialul va fi capsat sub formă de carte, cu copertă, titlu și autori și va ocupa un loc de cinste în biblioteca noastră. Mai târziu, când vom avansa în tainele minunate ale cititului, ne va face plăcere să le răsfoim, să citim pe ele, să ne amintim etapele de lucru folosite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu