De la Moș Nicolae și până acum întrebările frecvente ale școlăreilor s-au repetat iar și iar zilnic : „Cât mai este, doamna, până vine Moș Crăciun?” Localizăm, pe calendar , ziua în care ne aflăm și numărăm zilele rămase, reprezentate de frumoase ghetuțe roșii pe care sunt scrise zilele lunii decembrie... Urmează inevitabil exclamațiile pline de emoții și nerăbdare: „Abia aștept să vină Moș Crăciun!” și replicile ca un ecou: „Și eu!”....„Și eu!”
Remarc surprinsă că an de an mă molipsesc și eu de încântarea lor inocentă. Intru cu ușurință în jocul lor prin care descarcă emoțiile așteptării:
-Ce vă doriți de la Moș Crăciun?
-Eu vreau o mașină!
-Eu vreau un tir!
-Eu i-am scris deja! Vreau să-mi aducă un tren cu tot cu șine...cu gară...și vagoane multe, multe!
-Eu vreau o sută de mașini, o sută de acadele, o sută de steluțe, o sută de mingi, o sută de...
Ceilalți copii râd... Și mie îmi vine să râd dar caut o replică pe care școlărelul o așteaptă... Tocmai vorbisem de spiritul sărbătorilor, de faptul că trebuie să fim buni, modești, să înțelegem că Moșul cel bun aduce câte un mic dar fiecăruia. Acest minunat școlărel vrea să-mi provoace o reacție... O simt în privirea lui șăgalnică oglindită în ochii lui mari, albaștri, adânci.
-De unde să-ți aducă ție Moșul atâtea cadouri? sare o școlăriță și mă salvează.
Discuția continuă, ei știu că Moșul construiește un an întreg cadourile și nu ar avea cum să ofere atâtea doar unui singur copil.
-Și apoi, mai sunt și copii săraci, nu-i așa doamna? Nu ar trebui să primească și ei cadouri? Nu-i așa, doamna?
Școlărelul continuă să mă privească. Replicile din jur nu-l deranjează. Nu își dorește cu adevărat așa ceva... Eu și el știm că-și dorește „un avion care nici măcar nu trebuie să fie cu telecomandă, că pot și eu doamna să-l fac să zboare uite-așa”(și imită zborul ca și cum ar avea avionul în mână). Dar el e mic, Moșul e darnic și, la vârsta aceasta numărul 100 poate fi la fel de magic ca și Moșul...
 |
| SĂRBĂTORI FERICITE! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu