Prima fișă propune activități prin care școlăreii vor colora litera, vor scrie, ajutați de spațiile punctate, litera nou învățată, vor completa litera lipsă în cuvintele ce reprezintă imaginile date. Spre finalul activității vom selecta și scrie cuvinte ajutându-ne de culori: urs=maro, casă=roșu, masă=portocaliu, sanie=albastru. Această activitate îi distrează foarte mult deoarece o desfășurăm sub forma unui joc prin care „descoperim”, în coloanele de cuvinte, rând pe rând cuvântul indicat. Este un exercițiu extrem de util în exersarea atenției și dezvoltarea câmpului vizual al micuților. Ei scriu activ și conștient fiecare cuvânt ceea ce îi ajută foarte mult în citirea acestora.
Următoarea fișă se axează, cu precădere, pe dezvoltarea abilității de a citi cuvinte și propoziții. Cuvintele descoperite le vom uni cu imaginea potrivită pe care, pentru distracție și relaxare, o vom colora. În partea a doua a fișei citim cuvinte și propoziții.
A treia fișă ne ajută să recapitulăm literele învățate. De data aceasta vom citi și completa cuvinte pe spațiile punctate după care vom citi un mic text care are titlul Sania lui Cosmin. Școlăreii își vor însuși următoarele noțiuni:
- Așezarea în pagină a titlului unui text;
- Modalitatea de așezare în pagină a propozițiilor care formează un text;
- Folosirea semnelor de punctuație la sfârșitul unui enunț (punct, semnul întrebării);
- Utilizarea intonației corespunzătoare în citirea enunțurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu